Miercuri, 30 decembrie 2020, ora 9.00,va avea loc lansarea online a numărului 46 al revistei Viața Noastră, număr dedicat sărbătorilor de iarnă.

Miercuri, 25 noiembrie 2020, s-a lansat nr. 45 al revistei „Viața Noastră”, un număr cu nu conținut bogat din domenii ca: istorie, literatură, religie, pictură, muzică, medicină, gastronomie etc. Revista se poate procura de la sediul Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad. Vă dorim lectură plăcută!

Miercuri, 30 septembrie 2020, în incinta Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, s-a lansat numărul 44 al revistei Viața Noastră, număr prin care „Casa” noastră își arată recunoștința și prețuirea față de persoanele de vârsta a 3-a.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie, pentru promovarea drepturilor acestora, dar și a unei imagini pozitive a îmbătrânirii.

Anul 2020 marchează cea de-a 30-a aniversare a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în contextul pandemiei COVID-19 ce provoacă temeri și suferințe persoanelor în vârstă din întreaga lume. Dincolo de impactul său imediat asupra sănătății, pandemia pune persoanele în vârstă într-un risc mai mare de sărăcie, discriminare și izolare. Așadar, în acest an, Ziua internațională a persoanelor vârstnice va evidenția contribuția forței de muncă din domeniul sănătății în general la sănătatea persoanelor în vârstă în special, cu o recunoaștere specială a profesiei de asistent medical, potrivit www.un.org. De asemenea, va promova "Deceniul îmbătrânirii în condiții bune de sănătate (2020-2030)", o oportunitate de a reuni guverne, societatea civilă, agențiile internaționale, profesioniștii, mediul academic, mass-media și sectorul privat, în vederea organizării de acțiuni pentru a îmbunătăți viața persoanelor în vârstă, a familiilor acestora și a comunităților în care trăiesc.

Luna august este o lună cu profunde semnificații. Numele ei vine de la împăratul roman Augustus, cel care timp de 40 de ani a obținut numeroase victorii, mai ales în această lună. Ea este marcată de tradiții străvechi ce se împletesc cu evenimentele de seamă pentru poporul nostru.

Limba este un organism viu care se naște, crește, se dezvoltă odată cu poporul care a creat-o și căruia îi servește ca mijloc de comunicare în toate situațiile.

În fiecare an, la 31 august, se celebrează în România „Ziua Limbii Române”, sărbătoare instituită prin lege în anul 2013. Această zi se sărbătorește și în Republica Moldova din anul 1990. În anul 2011, mai multe asociații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătoare națională a acestor comunități românești.

Limba română este o limbă romanică alături de: franceza, italiana, occitana, portugheza, retoromana, sarda, spaniola, catalana. Un procent de 60% din cuvintele care fac parte din fondul principal lexical, provin din limba latină – 1500 de cuvinte.

Miercuri, 29 Iulie, cu ocazia Zilei Imnului Național al României, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad a organizat simpozionul „IMNUL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI, CEL MAI IUBIT CÂNTEC AL NAȚIUNII”, desfășurat în Sala Alexandru Ioan Cuza, cu respectarea normelor de igienă și distanțare impuse de Starea de Alertă.

Orice națiune, orice stat se identifică fundamental cu câteva simboluri esențiale: drapelul, stema și imnul. Dicționarul Explicativ al limbii române definește termenul de imn național sau imn de stat, drept „Un cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat”. Ca peste tot în lume și Imnul Național al României are o istorie proprie, pe cât de interesantă, pe atât de tumultoasă și surprinzătoare.

Primele preocupări pentru un imn propriu-zis au avut loc în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În anul 1862 a fost organizat un concurs public pentru desemnarea imnului noului stat constituit prin unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859. Trei compoziții au fost adoptate pentru armata română, folosindu-se ca imn național una dintre ele, „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”, creată de capelmaistrul Eduard Hübsch.

Aproape 20 de ani mai târziu, poetul Vasile Alecsandri a scris „Imnul Regal Român”, care avea să devină imnul de stat al României. Acesta a fost intonat pentru prima dată la data de 10 mai 1881, la încoronarea regelui Carol I de Hohenzollern. Acordurile lui au fost auzite în țara noastră până în anul 1947.

Vineri, 17 iulie 2020, în Sala „Alexandru Ioan Cuza” din incinta Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad s-a lansat revista cu numerele 42-43 - „Viața Noastră”.

Indiferent de efervescența socială a momentului, sau de pandemia care a afectat întregul mapamond, viața culturală a Bârladului pulsează la fel de activ, ca totdeauna. Un rol activ în această mișcare de informare și de culturalizare îl are prestigioasa Asociație Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, condusă de magistrat pensionar Nicolaie Mihai – instituție care editează și un organ publicitar intitulat „Viața Noastră”. Revista se autocaracterizează prin însuși titlul care îl poartă și care o reprezintă. Este „a noastră”, este despre noi, despre mica comunitate în care trăim – Bârladul, ancorați în marea comunitate – România – și prin materialele publicate arătăm că suntem mândri de obârșia noastră națională.

Posibilitatea ca revista să apară acum, în condiții de criză, când bugetul este atât de afectat, se datorează gestului caritabil și profund uman al domnului președinte Nicolaie Mihai, care împreună cu alți doi entuziaști colaboratori – Emil Cosmin Mihai și Ionel Irimia – au suportat financiar publicația, din fonduri proprii.

Cititorii le aduc mulțumiri.

Miercuri, 24 iunie 2020, începând cu ora 15.00, sala „Alexandru Ioan Cuza” din incinta Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, va găzdui expunerea „Ia românească, o fascinantă poveste a unui neam și a unui pământ strămoșesc”, prezentată de domnul învățător Dumitru Andrei. Pe 24 iunie este sărbătorită ia: este Ziua internațională a Iei începând din 2013, la inițiativa comunității online „La Blouse Roumaine”.

Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor. Despre ie Aurelia Doagă scrie: „Portul românesc prezintă două caracteristici esențiale: unitatea și continuitatea sa. Prin continuitate înțelegem drumul parcurs de portul popular născut pe străvechea vatră a civilizației dace, până în zilele noastre. Prin unitate trebuie să înțelegem acele trăsături, acele aspecte esențiale care se văd în portul românesc din întreaga țară.”

„Costumul popular este un prețios document artistic, social și istoric.” - Leocadia Ștefănucă

Miercuri, 24 iunie 2020, începând cu ora 15.00, în sala „Alexandru Ioan Cuza” din incinta Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, va avea loc expunerea „Sânziene…ie, floare și lumină”, prezentată de doamna profesor Alexandrina Pascal. Sărbătoarea din 24 iunie mai este cunoscută în popor sub numele de „Sânziene” sau „Drăgaica”. Tot acum, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, divinități nocturne care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, fac să rodească ogoarele, înmulțesc animalele și păsările, lecuiesc bolile și suferințele oamenilor. În noaptea când se deschid cerurile, fetele strâng flori de Sânziene și le pun sub pernă pentru a-și visa ursitul.

În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronița alunecă spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș. Sărbătoarea Sânzienelor marchează mijlocul verii și este considerat cel mai bun moment pentru culegerea plantelor de leac.

De Sânziene au loc bâlciuri și iarmaroace. În trecut, acestea erau un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.

FOLCLORUL MUZICAL ROMÂNESC ȘI TRĂ‚SĂ‚TURILE SALE SPECIFICE - OBICEIURI DE PRIMĂ‚VARĂ‚ - VARĂ‚ -

Lansare de carte: Ironie, pandemie și folclor - autor Ion Dobrin

Renumitul poet vasluian Petruș Andrei, membru al Uniunii Scriitorilor din România, își va lansa cea de-a 31-a carte – Tinerețea fără bătrânețe a lui MIHAI EMINESCU și viața sa fără de moarte, într-o ediție alcătuită de „Jumătatea mai Bună” a acestuia – Livia Andrei și tipărită la editura „Sfera” din Bârlad. Lucrarea cuprinde studii, eseuri și poezii referitoare la viața și opera lui Mihai Eminescu, la eminescologi.

Petruș Andrei nu este la prima creație dedicată „poetului nepereche”, acesta arătându-și admirația și dragostea pentru marele nostru poet național prin publicarea altor 2 cărți: „Dulcea mea doamnă/ Eminul meu Iubit” și Mihai Eminescu – Eterna fascinație”.

Cartea a văzut lumina tiparului datorită bunăvoinței și contribuției unor salariați ai Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, oameni iubitori de Eminescu, la inițiativa inimosului său președinte Mihai Nicolaie, oameni care-l apreciază și au un deosebit respect pentru autor (Mihai Nicolaie, Dima Dumitru, Fitcal Mircea, Hriscu Vlad Andrei, Mihai Emil Cosmin, Potîrniche Virgil, Neniță Petru Sorinel, Micu Claudiu Eugen, Comănescu Claudia, Rîpan Adriana, Cozma Ingrid Daniela, Fitcal Silvia, Tufaru Mihaela Loredana, Teodoru Tudorița Daniela, Helgiu Alina Eugenia, Munteanu Luminița, Bocan Sorin, Daniș Mădălina, Rîncu Liviu Adrian, Rîpan Rodica).

Lansarea cărții va avea loc luni, 15 iunie 2020, în Sala Alexandru Ioan Cuza din incinta Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, începând cu ora 15.00, cu respectarea normelor de igienă și distanțare impuse de starea de alertă.

Luni, 15 iunie 2020 se împlinesc 131 de ani de la trecerea în neființă a „poetului nepereche” - Mihai Eminescu. Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a Pensionarilor „Elena Cuza” nu a uitat acest lucru, organizând în această zi manifestarea „Cine l-a iubit pe Eminescu?”.

Întrebarea din titlu este retorică, nu așteaptă un răspuns, răspunsul este știut de toți. Și naște de la sine o altă întrebare: „Dar cine, oare, nu l-a iubit pe Eminescu”? Orice om, în care bate o inimă de român adevărat, se simte emoționat când citește poeziile pline de farmec, care te fac să vezi cu ochii minții universul mirific al naturii care în lirica eminesciană prinde viață și devine o stare de suflet. Sau când citim poezia cu caracter patriotic, atunci sufletul vibrează de mândrie știind că suntem urmașii celor care „cu plugul și cu spada” și-au apărat moșia, au alungat peste Dunăre „acea grindin-oțelită” în urma căreia s-a întins „Falnic Armia Română”. L-au iubit cei care l-au înțeles și care au simțit la fel ca el, nu l-au iubit neprietenii neamului, cei pe care i-a satirizat în „Doina” și cărora le-a adresat blestemul: „Mânca-le-ar inima câinii”.

Mulți l-au iubit, l-au stimat și l-au apreciat ca pe o valoare, dar iubire adevărată a avut doar din partea a 3 persoane, fiecare implicată în profunzimea acestui sentiment din punctul de vedere al locului care l-a avut în relația cu Eminescu – omul.

Cine sunt aceste persoane? Vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiți! Evenimentul se va desfășura în sala Alexandru Ioan Cuza din incinta Asociației, începând cu ora 15.00 și va fi prezentat de doamna profesor Alexandrina Pascal. Menționăm că se vor respecta normele de igienă și distanțare impuse de starea de alertă.

Veteran de război din Bârlad, sărbătorit de CARP la împlinirea a 100 de ani… prin postă!

ANIVERSARE DE CRIZĂ‚… Veteranul de război, col. (rtg) Gheorghe Voiculescu, membru de peste 16 ani al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza” din Bârlad, a împlinit pe 14 aprilie 100 de ani! Supraviețuitor al lagărelor rusești din cel de-al Doilea Război Mondial, colonelul (rtg) Gheorghe Voiculescu a avut parte de o aniversare … de criză. CARP Bârlad i-a trimis urãrile si cadourile … prin colet poștal! „Din păcate, datorită stării de necesitate, nu am putut merge să-l aniversăm acasă la el, la Bârlad. Dar i-am trimis prin postă tot ce i-am pregătit, plus o felicitare. Este unul dintre ultimii 11 veterani de război pe care îi mai avem în viață la Bârlad”, a precizat magistratul pensionar, Mihai Nicolaie, președintele CARP „Elena Cuza” din localitate.

Col. (rtg) Gheorghe Voiculescu s-a născut pe 14 aprilie 1920 în comuna Cârja, pe malul Prutului. Tatăl său a fost prizonier în Primul Război Mondial, la nemți. Erau 9 frați la părinți si trei dintre ei “au făcut războiul”. După război, Gheorghe Voiculescu a muncit la o fabrică din Brașov apoi s-a angajat la “Rulmentul” Bârlad, unde a muncit până la pensionare. Apicultura a fost pasiunea de o viață. Acum trăiește singur, unicul fiu pe care l-a avut s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. Are o singură nepoată, medic la un spital din Iași, care în mai 2014 s-a căsătorit si care îl mai vizitează din când în când.

Trei ani a luptat în prima linie a războiului și alți aproape patru ani a stat închis în lagărul de la Novokramatorsky, situat aproape de Marea Azov. A fost felicitat pentru vitejie de mareșalul Antonescu, a fost rănit în lupte si a îngropat zeci de camarazi. Gheorghe Voiculescu este unul dintre cei 11 veterani de război, din Bârlad, care au mai rămas în viată. Avea doar 24 de ani când a plecat în luptele de la Stalingrad, fiind unul dintre soldații Regimentului 14 Dorobanți Bârlad, avându-l comandant pe Simionescu Sava, un erou al Bârladului. În august 1942 a plecat pe front si s-a întors acasă șapte ani mai târziu.

Patrimoniul bibliofil al județului Vaslui se îmbogățește zilele acestea cu o inedită lucrare documentar-omagială, ce se va prezenta la Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad în data de 18 martie 2020. Editată sub auspiciile Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” și Societatea Culturală București-Chișinău, cartea ”Vasluienii în războaie” este dedicată comemorării și omagierii eroilor și participanților la războaiele românilor, pentru realizarea și apărarea statului unitar național român în cele 3 etape definitorii:

(1) Războiul de independență (1877-1878)

(2) Războaiele de întregire a neamului:

- Războaiele balcanice (1912-1913);

Domnul Unirii, destin închinat țării

Alexandru Ioan Cuza provenea dintr-o familie de boieri mici și mijlocii din județul Fălciu, proprietari de pământ cu funcții în administrațiile domnești din Moldova din partea tatălui - Ioan Cuza și din partea mamei, Sultana Cozadini, din strămoși de origine greco-italiană. Cuza se naște pe 20 martie 1820 la Bârlad, primele studii urmându-le la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iași, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri.

Dimploma de bacalaureat o ia la Paris în 1835, apoi urmează studii universitare de drept și medicină, însă nu le finalizează. Este pentru o perioadă membru al Societății economiștilor, apoi activează ca președinte al judecătoriei Covurlui, perioadă în care se căsătorește (30 aprilie 1844) cu Elena Rosetti, fiica unui postelnic din Vaslui și sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.

Evenimentele din 1848 îl găsesc pe Alexandru Ioan Cuza în Moldova, evenimente în cadrul cărora ocupă un rol secund din cauza eficienței domnitorului Mihail Sturza care pune capăt tuturor tentativelor mișcării revoluționare. Revoluționarii sfârșesc prin a fi arestați, urmând a fi trimiși în Turcia, însă Cuza reușește să plece în Transilvania, apoi în Bucovina unde este martor al mișcării revoluționare de acolo. Petrece un an în exil la Viena, Paris și Constantinopol, revenind în țară odată cu numirea noului domn în Moldova, Grigore Alexandru Ghica. Aici devine ofițer în armata moldovenească, ajungând la rangul de colonel. În 1858 a fost numit ministru de război și a reprezentat orașul Galați în divanul ad-hoc de la Iași. În toată activitatea sa politică, Alexandru Ioan Cuza a susținut continuu unirea Moldovei și Țării Românești.

Expoziție foto documentară: Bârladul de odinioară

Agnes Dei (în original: Agnes of God) a avut peste șase sute de reprezentații pe Broadway, iar în anul 1980 a fost ecranizatã de Norman Jewisondin, din distribuție fãcând parte Jane Fonda, Anne Bancroft și Meg Tilly (ultimele douã nominalizate la Oscar). Textul este o reflecție asupra forței credinței si nevoii de miracol a omului modern, acțiunea piesei petrecându-se într-o mãnãstire de maici. În chilia uneia dintre cãlugãrițe este descoperit cadavrul unui nou-nãscut. De crimã pare a fi vinovatã mama pruncului, sora Agnes. Cu investigarea omorului este însãrcinat un medic psihiatru, doctor Martha Livingstone, care, din discuția cu maica superioarã a mãnãstirii va ajunge sã dezvãluie o obscurã poveste de familie.

Despre acest spectacol, Ștefana Pop-Curseu scria: „Ce se întâmplã când greșelile pãrinților se rãsfrâng iremediabil asupra copiilor? Când zicala biblicã «pãrintii mãnâncã aguridã și copiilor li se strepezesc dinții» devine realitate? Și nu orice realitate, ci una care ne face sã fremãtãm de oroare pentru cã e veșnic contemporanã și veșnic ascunsã: frustãrile acumulate, vina neasumatã, neîmplinirea, nefericirea aruncate asupra ființelor nevinovate care se nasc și care continuã, fãrã sã știe, un teribil lanț al slãbiciunilor omenești. Agnes of God, Agnes, aleasa lui Dumnezeu, este astfel un adevãrat miel dus spre tãiere atât de societatea în care trãiește, de falsele refugii pe care inocența le cautã în necunoștințã de cauzã, cât și de iresponsabilitatea parentalã și de fundamentalismele instituțiilor religioase”.

Manifestarea "Lecturi sonore cu Petruș Andrei"

Cartea „Tsunami în Arhipelag”, scrisă de doamna profesor Oltea Rășcanu Gramaticu conține elemente despre mirifica lume a Orientului și descrierea unui periplu al autoarei în civilizațiile Orientului.

Activitatea a fost organizată și s-a desfășurat sub egida Societății de Științe Istorice - Filiala Bârlad, a Primăriei Municipiului Bârlad, reprezentată de domnul primar, avocat Dumitru Boros și a Consiliului Local Bârlad.

Au prezentat alocuțiuni pe tema cărții: dr. Alin Spânu, Universitatea București, dr. Liviu Țăranu, CNSAS București, col. dr. Mircea Tănase, București, dr. Laurențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Evenimentul a fost încheiat cu un cuvânt de apreciere și mulțumire din partea domnului primar avocat Dumitru Boros, iar autoarea Oltea Rășcanu Gramaticu a acordat autografe celor prezenți care au intrat deja în posesia cărții.

În contextul perioadei agitate pe care țara noastră o traversează, un spectacol despre așteptare, vis, iluzie și, nu în ultimul rând realitate, nu poate trece neobservat. Patru personaje aflate într-o gară dezafectată așteptând un tren care nu va mai opri niciodată, patru personaje care își îneacă nimicnicia în alcool, trăind în iluzia vieții pe care au avut-o. La fel ca în piesele lui Samuel Beckett, timpul este aproape inexistent, fiecare zi fiind o repetare nesfârșită a aceleiași acțiuni, aceea de a privi trenurile și de a spera la nesfârșit că unul dintre ele va staționa măcar câteva secunde în gară. Stația este o ruină, totul este distrus, murdar, fără posibilitate de reconstrucție.

Pe tot parcursul spectacolului ne punem întrebarea dacă ceea ce vedem pe scenă este real sau este iluzie. Personajele există sau sunt niște umbre a ceea ce fuseseră odată? Apariția magicianului introduce spectatorii într-o ceață și mai deasă, mai ales că rolul acestuia este tocmai de iluzionist, deci de a se juca cu realitatea. Spațiul gării este unul închis, fără posibilitate de ieșire, personajele fiind blocate acolo pentru totdeauna. De aceea, singura cale de evadare este magia, iluzia vieții de dincolo. Dacă am face abstracție de scenografie, decor și lumini, am putea să ne închipuim că pe scenă ne privim chiar pe noi, cu trăirile și angoasele care ne blochează să luăm o decizie sau alta, cu gândurile negre care ne bântuie, cu disperarea care ne cuprinde când suntem blocați într-un anumit moment al vieții noastre.

Nu putem nega nici spectrul politic pe care îl prezintă spectacolul, mai ales acum, când drama emigranților este de actualitate. Fiecare dintre aceștia dorește o viață mai bună, o viață lipsită de frica războaielor și a amenințărilor. Să nu uităm că Boicev a candidat pentru președinția Bulgariei. În anul 2002, țara încă nu era în Uniunea Europeană, iar situația politică era destul de incertă în acea perioadă. Există un moment în spectacol când, dirijați de magicianul Harry, personajele încep să cânte în limba germană câteva versuri din Oda Bucuriei, o trimitere clară la dorința și la visurile bulgarilor de atunci. Decorul gării dezafectate poate reprezenta într-un anumit fel situația în care Bulgaria se afla la momentul scrierii piesei, departe de mult visată Uniune Europeană. În orice loc din lume unde ar fi reprezentat spectacolul, fiecare dintre cetățeni și-ar regăsi mai mult sau mai puțin problemele politice cu care se confruntă.

Pe plan psihologic și filosofic, avem din nou un spectru larg de discuții și interpretări. Mulți au spus că Harry ar fi chiar Godot care s-ar transpune cumva aici ajutându-i pe cei patru să evadeze din realitatea atât de tulburătoare în care se află. Dar este interesant de văzut că personajul care se afirmă cel mai puțin în piesă, și anume Doko, este cel care, într-un registru popular, „îi îngroapă pe toți”. Sau, din contră, poate chiar reușește să-i salveze. Dispariția tuturor și singurătatea cu care el se confruntă văzându-se părăsit dau un dramatism aparte piesei care sondează și această problemă a singurătății, fie că vorbim de o singurătate în propria țară, fie că vorbim de o singurătate psihologică.

Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad organizează joi, 13 februarie 2020, conferința „Alexandru Vlahuță, omul verigă de legătură al culturii române” susținută de scriitorul Mircea Platon și lansarea celui mai recent volum al acestuia, sub titlul „Alexandru Vlahuță, primul și ultimul”.

Conferința propune publicului bârlădean o nouă perspectivă de cunoaștere a poetului, prozatorului și publicistului Alexandru Vlahuță iar volumul nou apărut în orizontul literar românesc cuprinde publicistica cenzurată a marelui scriitor, care, nu demult a fost comemorat de întreaga ființă românească, la împlinirea a 100 de ani de la trecerea sa în eternitate.

Doctor în istorie și redactor-șef al revistei Convorbiri literare, invitatul consideră că personalitatea și opera lui Vlahuță, amprenta lui asupra istoriei literare românești au fost prea puternice și luminoase pentru a putea fi ținute sub obroc pentru totdeauna. Vlahuță a fost, alături de Iorga, omul-verigă-de-legătură al culturii române. Spre deosebire de Hogaș, de exemplu, care a întruchipat conștiința națională la modul lui hirsut, singular, pribegind prin munți, parcă refuzând încă să coboare în istorie și încăpățânându-se să găsească un sens în urcuș, Vlahuță a fost un creator de instituții, un om al cetății, un intelectual public, cum am zice astăzi.

Conferențiarul este de părere că rolul lui Vlahuță în istoria culturii române ar fi trebuit să cunoască o recunoaștere din ce în ce mai mare pentru că, așa cum a scris Gala Galaction într-o carte care a ieșit de sub tipar în martie 1944 și care nu a mai fost retipărită în deceniile care au urmat „eliberării” din august 1944, el a fost cel care a așezat temeliile conceptuale și instituționale ale naționalismului românesc modern: „Rechemând amintirile noastre despre Vlahuță, trebue să subliniem un fapt de stăruitoare însemnătate. El este adevăratul inițiator al literaturii neaoșe românești, izvorîtoare în jghiaburile naționale, de vreo patruzeci de ani încoace. Uităm de obicei că Vlahuță s-a despărțit, cu multe dureri, de școala lui Dobrogeanu-Gherea și de curentul patronat de acest pontif al literaturii generoase universale, ca să pornească pe nesimțite într-o direcție ajunsă mai târziu direcția sămănătoristă. Au fost alte nume și alte energii cari au impus și au făcut faima și puterea acestei direcții, dar țin bine aminte că revista Sămănătorul, cu tot programul ei, este fondația lui Alexandru Vlahuță. Încet și fără multă publicitate, Alexandru Vlahuță a pornit într-un car cu coviltir și făcut o mișcată descriere a munților, a plaiurilor, a podgoriilor și a mânăstrilor noastre. La fel, ne-a interpretat aceleași priveliști, aceleași pajiști și muncele, aceleași drumuri ale țării, aceleași turme și aceleași juguri de boi — de data aceasta adunate, în pictură, de geniul lui Grigorescu... Ne-a învățat să privim și să iubim peisagiul nostru românesc, s-a făcut dascălul multora din noi — scriitori, pictori, arhitecți... — cu stăruința lui caldă, cu lecțiile lui scrise și nescrise asupra pământului, asupra poporului și asupra dragostei de tradiția românească. Citind opera de ziarist a lui Eminescu, mulți îl găsesc profet și inițiator al unora dintre doctrinele și directivele de azi. Este adevărat. Dar – vom vedea cu vremea — începătorul lucrului aevea a fost Alexandru Vlahuță.”

Consiliul Județean Vaslui, Muzeul “Vasile Pârvan”, Bârlad și Asociația Muzeul Jucăriilor, București vă invită sâmbătă, 8 februarie 2020, ora 11.00, la vernisajul expoziției “TĂ‚RÂMUL DULCIURILOR - cutii de bomboane și reclame din perioada 1900-1980”. Evenimentul va avea loc la sediul muzeului din strada Republicii nr. 235.

Colaborarea cu fondatorii și reprezentanții Asociației Muzeul Jucăriilor din București - colecționarii Cristian și Mihai Dumitru - presupune, de această dată, prezentarea publicului bârlădean a unei colecții formată pe parcursul a 40 de ani, ce însumează 400 de exponate (cutii de bomboane și reclame) care recompun istoria dulciurilor românești, pentru o perioadă de aproximativ 100 de ani. În expoziție se vor regăsi o cutie de dulciuri Stollwerck, care amintește de vremurile când fabrica Frații Stollwerck - filiala Brașov producea unele dintre cele mai savuroase dulciuri, cutii de bomboane CIP, cutii de halva, de bomboane caramel, de jeleuri etc., însoțite de reclamele care, prin conținutul lor, îmbiau la consumarea acestor dulciuri.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8 februarie - 25 martie 2020.

Organizator: muzeograf Alina Butnaru

Muzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad, acum la început de an, vă propune spre vizionare o extrem de interesantă expoziție de artă plastică organizată sub genericul „Destinul unui artist” – Viorica Rodica Bălan. Autoarea lucrărilor, deși a plecat de ceva timp din această lume, și-a exprimat încă din timpul vieții, dorința ca o parte din lucrările ei să fie să fie donate unor muzee. Așa se face că, la ora acuală, picturi semnate de ea se găsesc în muzeul din Botoșani, la Complexul Național Moldova Iași și începând din anul 2019 și la Muzeul din Bârlad. Spirit profund, atât ca artist, cât și ca om, pictorița a înțeles că muzeul este printre puținele instituții, care poate asigura posteritatea unui artist.

Viorica Rodica Bălan s-a născut la 4 decembrie 1918 la Iași în familia unor renumiți medici ieșeni. A urmat Școala primară la Iași, iar mai apoi Liceul Notre Dame de Sion. După teminarea liceului s-a înscris la Universitatea Mihăileană, Facultatea de Litere și Filologie, secțiunea franceză și arheologie. După terminarea acestor studii a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din capitala Moldovei, secția pictură. A absolvit cea de-a doua facultate în anul 1947 cu mențiunea Cum Laude. Din acel moment până la sfârșitul vieții s-a dedicat, fără rezerve, artelor frumoase.

Din nefericire a avut un destin complicat, una din cauze fiind legată de „originea nesănătoase”, în viziunea mai marilor regimului instaurat în acei ani. A fost obligată, în mai multe rânduri, să schimbe diverse locuri de muncă, până în 1963 când a deveni profesor titular la Școala Populară de Artă din Iași. Cu toate greutățile și piedicile întâmpinate a continuat să facă ceea ce îi plăcea cu adevărat, să picteze, bucuriile existenței fiind imortalizate în lucrări reprezentând peisaje montane, marine, urbane, naturi statice, portrete, autoportrete, multe dintre ele rămânând însă necunoscute publicului, așa cum sunt și lucările donate muzeului nostru. Pictura Vioricăi Bălan este una care dă în permanență senzația de prospețime și modernism, dar în același timp se detașează prin caracterul decorativ, ilustrând, astfel talentul de desenator și colorist al artistei.

Este deci o expoziție care merită a fi văzută, având posibilitatea de a cunoaște un adevărat artist care a reușit să creeze în condiții de multe ori vitrege.

Dezvoltarea limbii române în teritoriile locuite de români s-a realizat datorită scriitorilor pașoptiști, aceștia continuând eforturile cronicarilor moldoveni, munteni și ai Școlii Ardelene. Lucrările pașoptiste au hrănit unitatea spirituală a poporului, unitate ce se dorea a fi oglindită și în granițele ce vor forma Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești

Ideea unității fraților români de același sânge și cu aceeași credință a existat și înainte de secolul XIX, idee ce poate fi regăsită în precuvântările cărților diaconului Coresi, mitropoliților Varlaam al Moldovei și Simion Ștefan al Transilvaniei, episcopului Chesarie al Râmnicului, în acte precum unirea din 1600, realizată efemer de Mihai Viteazul, toate acestea fără a pune la socoteală letopisețele cronicarilor moldoveni sau munteni.

De altfel, în 1831, Regulamentul organic al Țării Românești, într-unul din articolele sale care se regăsea în formă aproape identică și în legislația Moldovei, arăta că: „Începutul, religia, obiceiurile și cea de un fel limbă a sălășluitorilor într-aceste două Prințipaturi, precum și cele deopotrivă trebuințe sunt îndestule elementuri de o mai aproape a lor unire, care până acum s-au fost poprit și s-au zăbovit numai după împrejurări întâmplătoare și cele urmate după dânsele”.

Un rol important în acest sens l-a avut Biserica din Moldova, în frunte cu mitropolitul Sofronie Miclescu. Între clericii care au susținut cu ardoare unirea amintim pe arhiereul Filaret Scriban Stavropoleos, rector al Seminarului de la Socola, arhimandritul Neofit Scriban, profesor la Seminarul de la Socola, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, rector al Seminarului din Huși și preotul Dimitrie Matcaș din Roman. De altfel, Adunările elective din ianuarie 1859, în urma cărora a fost ales domnitor colonelul Alexandru Ioan Cuza, au fost prezidate de cei doi Mitropoliți, Sofronie al Moldovei și Nifon al țării Românești.

Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza’’ a organizat manifestarea cultural-artistică intitulată: ,,A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată...este și va fi ...Eminescu!’’. Ne-am propus astfel să dedicăm ziua de 14 ianuarie sărbătoririi cifrei rotunde de 170 de ani de la nașterea poetului nepereche, Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu este socotit drept cea mai importantă voce poetică din literatura română pentru harul și măiestria cu care a reușit să transpună în cuvinte esența sufletului și trăirilor poporului român. Sensibilitatea sa prin care a filtrat semnificația vieții omului, realitățile contemporane și natura umană observată în experiențele sociale au determinat ca preocupările sale să se îndrepte către trecut, animat fiind de o dragoste statornică pentru istoria națională, dar și pentru trăirile unice ale copilăriei în care a avut libertatea de a descoperi împrejurimile, oamenii, viața satului și mai presus de orice, natura.

Scrierile eminesciene stau drept mărturie a frumuseții plaiurilor românești, a vieții fermecate de la țară, a figurilor istorice ce au purtat pe valurile vremii destinul țării și a sentimentelor care ne dau numele de OAMENI. Persoana lui Eminescu a devenit un simbol datorită elementelor atotcuprinzătoare din scrierile sale, poetul pierzându-și parcă individualitatea în fața menirii sale de a fi reprezentativ pentru poporul român.

Această idee o regăsim în poezia ,,Trebuiau să poarte un nume’’ de Marin Sorescu: ,,Au mai existat si niste codri adînci/Si un tînar care vorbea cu ei,/Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt?/Acest tînar cu ochi mari,/Cît istoria noastra,/Trecea batut de gînduri/Din cartea cirilica în cartea vietii,/Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,ai iubirii,/Care îi ieseau mereu fără sot.’’

Vă mărturisim că am așteptat cu nerăbdare să împărtășim cu dumneavoastră materialele ce alcătuiesc numerele 40-41 ale revistei ,,Viața noastră’’, rezultatul fiind un exemplar cu dublă greutate. Luna decembrie, atât de încărcată în semnificații pentru poporul român, debutând cu Ziua Națională a României și terminându-se cu Nașterea Domnului și Anul Nou, ne-a inspirat fără doar și poate să umplem paginile revistei noastre cu o varietate de emoții ce ne-au încercat datorită evenimentelor și sărbătorilor ultimei luni din an.

Anul 2019 a conturat cifra rotundă a unei aniversări ce trebuie să rămână întipărită în memoria românilor, anume trecerea a 150 de ani de la nașterea Generalului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, ce s-a aflat în fruntea Șarjei de la Prunaru. Profitând de acest context, intenția noastră a fost de a readuce în prim plan eroii neamului, modelele de patriotism și curaj ce au făcut posibilă Marea Unire. Demersul lung a cerut de multe ori sacrificii pe care mulți dintre români le-au realizat fără ezitare, de la soldații proveniți din rândurile țăranilor de la sate, până la cei de la cârma țării, precum Regina Maria.

Așa se întâmplă o potrivire a lucrurilor, că luna decembrie împletește istoria, respectiv trecutul țării cu unul din elementele de bază pe care a fost clădit statul român, anume credința. Formând un arc peste timp, am adunat materiale cu și despre tradițiile și obiceiurile românești din preajma sărbătorilor Crăciunului pentru a prelungi nostalgia și bucuria zilelor festive.

Tot în paginile revistei veți descoperi că au trecut 100 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului Alexandru Vlahuță și veți redescoperi viața și realizările juristului Constantin Hamagiu. De asemenea sperăm că vă vor surprinde poveștile de viață, alături de nelipsitele informații din domeniul medical, turism și sport.